Sări la conţinut

Te iubesc. Povestea unei familii!

Protagonista e o fetiţă pe nume Beatriz, orfană de mamă si cu un tată care munceşte toată ziua.

După moartea soţiei sale, a devenit un tip distant şi nu prea are grijă de fetiţa care a devenit la rândul ei tristă şi solitară: nici la şcoală nu se joacă în recreaţii, iar colegii au poreclit-o „Ciudăţica“. În fiecare dimineaţă îşi ia în tăcere micul dejun alături de tatăl ei, care, după ce vede ştirile la televizor, o zbugheşte la lucru. Se întoarce seara târziu, când Beatriz doarme deja.

Fetiţa se întreabă dacă tatăl ei chiar o iubeşte sau dacă venirea ei pe această lume e o simplă întâmplare. Nu-i poate ierta că nu o ia în braţe, nu o sărută şi nu-i spune vorbe drăgăstoase. Ori e foarte timid, așa ca ea, ori îl interesează doar să ştie dacă și-a făcut lecţiile sau şi-a luat pacheţelul cu mâncare pentru şcoală.
Şi aşa se scurg zilele, până într-o dimineaţă, când Beatriz vede un papagal care s-a oprit pe sârma de rufe din faţa geamului ei. Pasărea intră în casă şi fata îşi roagă tatăl să o lase s-o păstreze.

Distant, dar arătându-se de acord, omul cumpără o colivie şi îi îngăduie să ţină papagalul în camera ei. În fiecare zi, când vine de la şcoală, îl învaţă cuvinte pe care papagalul le repetă. Numai că, într-o dimineaţă, pasărea spune ceva insolit. Trezindu-se, Beatriz aude „te iubesc“ şi se miră, pentru că sunt nişte vorbe pe care nu i le-a spus, pesemne că le-a reţinut dintr-o telenovelă de la televizorul vecinilor.

A doua zi, papagalul spune din nou „te iubesc“, iar fata se miră, căci e sigură că nu l-a învăţat ea să spună asta. A treia zi, la fel, iar fata intră la bănuieli. În plus, e ciudat că pasărea rosteşte cele două cuvinte doar dimineaţa, iar în rest le repetă pe acelea învăţate de la ea.

Aşa că îi spune tatălui ei ce mister o frământă, poate are el o explicaţie. Omul se fâstâceşte teribil şi pleacă repede la lucru cu geanta în mână. Brusc, Beatriz înţelege totul şi începe să plângă, de astă dată de fericire. A înţeles că papagalul repetă în fiecare dimineaţă ceea ce aude seara târziu: aceste cuvinte îi spune tatăl ei când intră la ea în cameră, în timp ce ea doarme…

Această povestioară m-a răscolit până la lacrimi, am înțeles că dragostea poate fi manifestată în diferite moduri, iar tatăl devastat de durere și-a ales modul lui, și nu putem să-l judecăm.

Notă: Preluată din cartea ”Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” de Care Santos, Francesc Miralles. 

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: