Furtul. Povestea unei familii!
Era odată un om cu patima furatului. Și măcar de-ar fi fost sărac. Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevastă credincioasă și copii cuminți, cu pământ și acareturi, cu cai, cu vaci și cu oi, dar așa fusese el crescut rău de părinții lui, că nu era împăcat până ce nu fura! Femeia lui de multe ori îl dojenea, sfătuindu-l și rugându-se de dânsul să se lase de un asemenea nărav, dar el răspundea mereu:
– Femeie, nu-nțelegi că eu nu pot altfel?! Până n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihnește și pace!
Odată, prin luna lui iulie, întorcându-se de la câmp într-o noapte cu lună plină și văzând lanurile îmbelșugate ale altora, îndată se gândi: „Ce-ar fi să-mi aduc eu acasă o căruță din minunăția asta de grâu!”.
Și iată că se duse iute, pregăti căruța și caii, și în toiul nopții, plecă la furat, luând cu el și copilița lui de vreo 4-5 anișori, căreia îi plăcea nevoie mare să meargă cu tată-l său în căruță.
Ajunși la lanuri, copila rămase în căruță, iar omul nostru prinse a se furișa, privind în toate părțile (căci se vedea ca ziua): când la stânga, când la dreapta, când înainte, când înapoi. În mintea ei necoaptă, dar curată, copila se tot minuna de ce se uita tatăl său în toate părțile, numai într-una nu. Omul, după ce s-a încredințat că nu-l vede nimeni, înhăță câțiva snopi și veni cu ei la căruță.
– Tăticule, matale ai uitat ceva! – zise deodată copila, aproape speriindu-l.
– Draga tatii, dar ce-am uitat?!
– Mata ai uitat ceva. În toate părțile te-ai uitat, dar ai uitat să te uiți și în sus.
Ea nu se gândise să-și dojenească părintele, căci nici nu pricepea bine ce făcea acesta, dar așa se socotise cu căpșorul ei, că dacă tot s-a uitat în toate celelalte părți, ar fi fost bine să se uite și în sus.
Iar cuvintele nevinovate ale copilei așa-l cutremurară pe om, trezind în el frica de Dumnezeu, că s-a și dus de a pus snopii la loc, înorcându-se acasă mai căit și mai rușinat ca niciodată. Femeia, când l-a văzut cu căruța goală, a crezut că l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a păr, că dacă se uita mai întâi în sus, nu mai era nevoie să se mai uite în celelalte părți, că de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate feri!
Sursa: crestinortodox.ro
