În apropierea unui râu larg, peste care nu era pod, trăia cândva un bătrân cunoscut prin înțelepciunile sale, ce-și câștiga pâinea trecându-i pe călători, cu barca sa, de pe un mal al râului pe celălalt. Și iată că într-o zi, în timp ce îl trecea cu barca pe un tânăr vorbăreț și iscoditor, acesta din urmă bagă de seamă că moșul avea scris ceva pe fiecare vâslă. Se uită atunci mai bine și, deslușind scrisul, îl întrebă curios pe bătrân:

– De ce ai scris matale pe o vâslă „Credință“ și pe cealalta „Fapte bune“?

–  Fiindcă acestea două, credința și faptele bune, mă conduc în viață de când mă știu pe lume – răspunse bătrânul.

Tânărul primi răspunsul cu o anume îndoială și, voind să facă pe deșteptul, spuse cu un aer de mare înțelept:

– Eu unul nu cred că omul are nevoie de amândouă, ci îi este de ajuns și numai una singură ca să se călăuzească în viață, după cum îi este firea: dacă alegi calea „faptelor bune“, atunci ești de folos mai degrabă celorlalți, și mulțumirea de sine îți vine din afară; iar daca alegi calea „credinței“, atunci îți ești de folos mai degrabă ție însuți, și mulțumirea de sine îți vine dinăuntru. 

Bătrânul ridică din sprâncene și nu spuse nimic, părând copleșit de deșteptăciunea sfătoasă a tânărului, dar începu, după o vreme, să vâslească cu o singură vâslă.

Barca aproape că nu mai înainta, ci mai mult se învârtea în loc, spre nedumerirea tânărului, care însă pricepu, într-un târziu, ce voise să-i dea de înțeles, fără vorbe, bătrânul: că una este sprijin celeilalte și că una prin alta se împlinesc, căci viața omului este după sufletul lui. Pilda bătrânului a dăinuit ani și a fost transmisă de tânărul surprins de dibăcia explicației bătrânului înțelept.

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina