Speranța. Povestea celor patru lumânări!
Patru lumânări ardeau încetișor, și dacă ascultai cu atenție puteai chiar să le auzi vorbind:
Prima a spus:
– Eu sunt Liniștea, în ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viața lor. Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua:
– Eu sunt Credința. Oamenii spun că pot să traiască foarte bine și fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard. Când a terminat de vorbit, și aceasta s-a stins.
–Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar și pe cei mai apropiați oameni din viața lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, și văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
– Voi ar trebui să fiți mereu aprinse.
Cea de a patra lumânare i-a șoptit ușor:
– Nu-ți fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranța!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.
PS: Flacăra Speranței să ardă mereu în sufletul tău. Pentru ca tu să ai o viață plină de Liniște, Credință și Iubire!
