Despre lucruri care se țin în suflet……

Pentru nimeni nu e un secret că scriu din suflet pentru suflete, cu toții regăsesc aici mici rupturi din amintiri, dureri, reproșuri și momente înfloritoare ce sau întâmplat cu mine și nu numai……pe nimeni din grupul meu de cititori nu mai surprinde o mică ”descărcare sufletească” pe care o am de la o zi la alta……dar-…este un dar…..

Dar…sunt lucruri care se poartă în suflet și doar acolo… le țin acolo în sanctuarul amintirilor și a experiențelor mele…..lucruri ce nu trebuie să fie accesate de nimeni….fără explicații sau completări anevoioase. Uneori viața se exprimă prin tăcere…..

Chiar dacă uneori ai vrea să întorci, ani, amintiri, cuvinte, persoane, uite că viața ți le ia, ți le răpește în cel mai josnic mod, dar poate nu e chiar atât de grav, poate așa a fost să fie, și cu siguranță fiecare întâmplare sau om a pictat în sufletul nostru culori, nuanțe vii ce vor rămâne acolo pe veci.

Și credeți-mă am o groază de lucruri acolo țintuite în sufletul meu, de fapt ca oricare dintre noi, avem bagaje pline cu detoate, lacrimi amare, surâsuri fără încetare, oameni ce ne-au marcat, circumstanțe ce ne-au schimbat, avem, și nu putem nega, dar așai că nu e ușor să le afișezi pe toate……..e dificil uneori să-ți găsești cuvintele potrivite, momentul potrivit, sau modul prin care ai spune cuiva. Însă tot ce ai e ACUM, la prezent.

Și scriu despre lucruri care se țin în suflet……și credeți-mă viața merge înainte cu noi, sau fără noi, cu starea noastră de milă sau cu împăcarea proprie, aici ne rămâne să alegem, viața singură e o alegere continuă. Află că nu poți rămâne în loc, nu-ți plânge de jale, nu te afunda în patima singurătății, lucrurile care te macină ascundele în suflet și mergi cu capul sus, cum am făcut-o eu și poate mulți alții…..

Nu vei fi mai rea, sau dură, sau rece dacă îți vei depozita tristețile și durerea sufletească undeva în adâncul tău. Nu vei fi mai tristă sau mai distantă dacă vei alege să-ți ascunzi supărările. Mi se pare mult mai superficial și meschin să-ți lauzi amărăciunile, să faci din chinul tău un fast mascat din nevoia colectivității, suferința nu e o măreție ca să o poți arăta lumii întregi. Poate redai frânturi…mici fărâme…cum o fac și eu, însă doar atât.

Și povestind de ceea ce țin în sufletul meu, voi sublinia ideea că dacă duci lipsa cuiva, sau dacă ai o pierdere nu uita că sufletul acceptă și primește tot, cu toată încărcătura sa, și ce e mai important va fi acolo, unde simțeai tot timpul – din esența ființei tale, din adâncul sufletului tău.

Păstrez acolo, în sufletul meu un infinit de amintiri, de emoții și trăiri, de fapt cum faci și tu, și noi toți, și le țin acolo depozitate cu multă miticulozitate, lucruri la care țin cu adevărat…..memorii ce tind să nu le destăinui niciodată.