Cuvintele îți trădează starea sufletului!
Cuvintele, cele care pot fi mierea dulceagă și cele care pot distruge și cele mai tainice aspirații…….cuvintele sunt celea care ne apropie dar și celea care fac cele mai adânci prăpastii………..
Și să nu uităm că cuvintele de fapt sunt sunetele gândurilor noastre, a vibrațiilor noastre interioare, a stărilor noastre sufletești. Și nu ne-am pus niciodată problema, oare cum ne este vorbirea astăzi, cum oare ne exprimăm? Nu dăm atenție tonului pe care îl avem atunci când vorbim sau ce cuvinte rostim, și nu mai punem în calcul gesturile, mimica și felul nostru de a sta. Utilizând cuvinte grele, anevoioase, cuvinte de fugă, de deranj și lipsă de timp, uităm pur și simplu ce înseamnă o comunicare recunoscătoare, nu percepem importanța unei interacțiuni comunicative. Asta nu doar demonstrează nivelul nostru de izolare lăuntrică, de degradare socială, de egoism personalizat, ci și subliniază ideea unei disocieri cu lumea exterioară. Oare nu este evident că atunci când folosim ”altfel” de cuvinte, cum ar fi cele direcționate în zona de confort, atunci fericirea din interiorul nostru crește. Și crește. Oferim posibilitatea să radiem din interior atunci când folosirea cuvintelor și a limbajului pozitiv este orientat din interior spre exterior, și dăm posibilitatea ca interlocutorul să se simtă bine, să se considere important, să înțeleagă că-ți pasă.
Pentru că există o legătură directă între starea creierului nostru și felul nostru de a vorbi; de aici reiese că trebuie să ne menținem un echilibru între vorbire și gândire. Dacă mintea noastră este sănătoasă, și când spun acest lucru mă refer la focusul nostru spre bine, spre pozitiv și spre șansele noastre în viață, și cu siguranță astfel vorbirea nostră va fi pe măsură. Și credeți-mă contează foarte mult tonul vocii, mimica, gesturile, intonațiile chiar și direcționarea privirii noastre, totul vine din suflet și ne trădează starea în care ne aflăm. Când vorbești cu un ton ridicat și cu o iritare demonstrezi că ai un suflet nepregătit, sensibil.
Susțin că cuvintele îți trădează starea sufletului! Probabil ai observat că cu cât mai mult egoism, invidie, nepăsare și ură avem în noi, cu atât mai greu ne este să vorbim, să ne exprimăm coerent, cu greu găsim teme de discuție ajungând să ne izolăm, să nu ne mai placă comunicarea, și chiar dacă o ținem nu simțim o plăcere din asta. Cu cât mai distant este discursul nostru, cu atât mai puțin armonioși suntem noi și în rezultat primim lecții dure de la viață. Lecții care dor. Și cel mai straniu și ironic, că nu înțelegem că noi suntem și sursa și reacția de final, nu percepem că noi începem tot, cu greu conștientizăm acest fapt.
Undeva găsisem că dacă vorbești puțin ești controlat la cuvinte și asta e un atuu, iar dacă tot vorbești în continuu ești pustiit în interior, total greșit după părerea mea, poți vorbi puțin, și astea ar avea o mulțime de factori- de la controlul vorbirii până la indiferență și oboseală, iar felul că vorbești mult la fel ar avea o mulțime de indicii- de la foamea de comunicare până la faptul că-ți place interlocutorul, în schimb nu văd un factor negativ aici; ca o paranteză aș putea spune că mă includ în lista oamenilor care vorbesc și vorbesc, aici vedeți prin felul meu de a scrie, scriu și scriu, și o fac pentru că am ceva de zis, și am doar o singură viață pentru exprimare și relaționare. Dacă mă greșesc primesc orice remarcă……
Izgonirea stării mele comunicative e ultimul lucru pe care-l voi face……
Cuvintele m-au învățat că sufletul are mereu ceva de spus, și creierul mereu ceva de corectat, da, amuzant-nu?……..dar consider viața mea o poveste ce merită pe alocuri spusă……cu bune și rele………cum o fac poeții……….și visătorii………..și aici mă las trădată de cuvinte…..sufletul meu oricum e înfloritor atunci când scriu, când vorbesc și mă exprim……….îmi plac oamenii, vorbitul și pur și simplu istoriile ce se află în spatele fiecărui chip……….
Cuvinte scrise ce mi-au trădat dorința de a vorbi scriind……și de a scrie vorbind…..oare cuvintele voastre ce emoții trădează?………….
