Sări la conţinut

Teoria oglinzii și Omul modern!

“Viața m-a învățat că lumea este amabilă dacă eu sunt amabil; că persoanele sunt triste dacă eu sunt trist; că toți mă iubesc dacă și eu îi iubesc; că toți sunt răi dacă eu îi urăsc; că există fețe zâmbitoare dacă eu le zâmbesc; că există fețe amărâte dacă eu sunt amărât; că lumea este fericită dacă eu sunt fericit; că lumea se supără dacă eu mă supăr; că există persoane recunoscătoare dacă eu sunt recunoscător; viața este ca o oglindă: dacă zâmbesc, oglinda îmi întoarce zâmbetul. Atitudinea pe care o am în fața vieții este aceeași pe care viața o va lua față de mine.
Cine vrea să fie iubit, să iubească!
Unicul motiv să fii fericit este pentru că tu hotărăști să fii fericit.”

Ghandi

  Suntem de fapt o oglinda în care se reflectă ceilalți, susțin psihologii. Ceilalți sunt o oglindă în care ne reflectăm la rândul nostru. Ceea ce facem de fapt e o acțiune conștientă sau mai puțin a repetării unor detalii preluate. Relațiile pe care le stabilim cu ceilalți reprezintă oglinda a ceea de ce avem nevoie. Căutăm în ceilalți de fapt ceea ce se oglindește în noi. Această oglindă ne arată realitatea proprie a necesităților și nevoilor noastre. Uneori ceea ce vedem în oglindă contravine cu ceea ce ne-am dori. De multe ori, ne place ceea ce vedem și aceasta ne dă senzația de confort și mereu suntem în căutarea unei astfel de stări. Acceptăm reflexia oglinzii. Alteori o respingem. Și după cum susțin specialiștii, suntem cu toții oglinda cuiva. Atragem și respingem oameni în dependență de satisfacția sau insatisfacția reflexiei. Iar oglinzile ne arată imperfecțiunea relaților noastre.

Principiul oglinzilor în psihologie este una din cele mai fascinante teorii emise de către psihologi și sociologi. Conform legilor universului, omul este o ființă complexă, capabilă să facă, să fie și să exprime tot ceea ce vrea. Nu există caracteristică pe care un om să nu o poată exprima, fie ea și copiată de la oamenii din jurul nostru. În alegerile pe care oamenii le fac în viață, se reflectă de fapt cum sunt aceștia, ceea ce își doresc, ceea ce iubesc sau urăsc la ei înșiși. V-ați întrebat vreodată de ce o persoană total necunoscută vă inspiră o atracție instantanee, sau o respingere totală? Și aici intervine ceea ce specialiștii numesc Oglinda de lângă noi, sau principiul oglinzilor. Teoria ne spune că relațiile pe care oamenii le stabilesc între ei sunt o reflexie în oglindă a ceea ce ei sunt de fapt. Cel mai bine „principiul oglindă“ este vizibil la copii, deoarece acestea reflectă comportamentul părinților lor și e o reacție firească, vizibilă cu ochiul liber.

Conexiunile Neuronilor oglindă stabilesc relații atât de strânse între membrii unui grup activ social, încât ne întrebăm cum mai poate fi loc pentru individualitate, copiem limbaje, trăsături, îndeletniciri, ținute și preocupări. Pe parcursul vieții, mintea umană reține experiențe, gânduri, trăsături, imagini sau trăiri, pe care, deși nu le proiectează în planul real mereu, odată ciocniți de anumite situații țintă le retrăim și ne oglindim într-o transcendență cândva experimentată. Capacitatea subconștientului de a reține pe termen lung este fascinantă, și chiar dacă oamenii nu mai își amintesc anumite lucruri, mintea ni le amintește ori de câte ori se lovește de o situație asemănătoare. De aceea ceilalți oameni exprimă și ne arată ceea ce trebuie să se caute în propria persoană.

Un alt punct interesant din principiul oglinzilor e modul în care oamenii se orientează în alegerea partenerilor cu care își formează o relație. În mod normal, fiecare dintre noi ar trebui să aleagă pe cineva în a cărei oglindă să vadă evoluție, bine, prosperitate și în nici un caz una care i-ar trage înapoi. Unii specialiști afirmă că totuși toate oglinzile ajută o persoană să evolueze, întrucât, oamenii au de învățat ceva și din experiențele neplăcute. Astfel, o oglindă distructivă ajută un om să se afle, să descopere în el toate plusurile și neajunsurile, și să conștientizeze necesitatea de corectare. Și cu toate că logic ar fi să nu alegem oglinzile distructive, pentru că își pun amprenta foarte dur asupra unui om, în realitate marea majoritate a persoanelor au tendința de a alege așa. “Persoanele cu care interacționam sau persoanele care ne sunt parteneri de viață sunt întotdeauna oglinzi ce reflectă propriile convingeri. Simultan, suntem la rândul nostru oglinzi ce reflectă convingerile lor. Dacă ne uităm cinstit la relația noastră, putem vedea atât de multe despre felul în care i-am creat”, spune Shakti Gawain, experta în dezvoltarea personală.

Utilitatea teoriei. Putem folosi experiențele, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu oamenii ca pe o oglindă pentru a fi mai buni. Oglinda ne poate ajuta să identificăm acele aspecte care au nevoie de vindecare, de corecție. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni, parteneri de viață) reflectă anumite părți din noi, trebuie să identificăm unde am făcut scăpări. Felul în care te simți cu o anumită persoană este de obicei un indiciu a ceea ce simți vizavi de partea din tine pe care celalalt o oglindește. Atragem oglinzile în realitatea noastră pentru a ne arăta care sunt acele lucruri de care avem nevoie, ce anume am putea dezvolta și îmbunătăți la noi înșine și dacă nu putem să ne reflectăm într-o manieră plăcută într-o oglindă, atunci sau trecem în a exclude sau a redirecționa dorințele și acceptările noastre. .. sau încetăm în a ne privi prin intermediul acelei oglinzi. Acele aspecte ale personalității celuilalt sunt aspecte ale propriei personalități. Ele trebuie conștientizate, acceptate, integrate sau separate.

Revoluția oglinzii continuă… Transformarea individului modern încă nu s-a încheiat. Totul se amplifică. Omul față în față cu sine, privindu-se nemijlocit în oglindă, a început să-și imagineze un alt destin care-l depărtează din ce în ce mai mult de semenii lui, s-a produs un declin egoist al unei lumi lipsite de colegialitate și colectiv. Individualismul omului a crescut neîncetat. Importanța lui în lume nu mai este discutabilă, ci o realitate certă, cel puțin pentru el însuși. La fel și apartenența lui, când se privește în oglindă omul modern încearcă să nu-și mai atribuie calități și necesități împrumutate. Posesia de sine ca individ modern pare a fi totală și lipsită de o oricare dilimitare. Treptat ne afundăm într-o lume virtuală lipsită de conexiuni firești și necesare. Totuși ajungem la ceea că copilul dacă a preluat comportamentul adultului e mult mai firesc și elocvent decât izolarea sa înlăuntrul lui printr-o atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire totală a intereselor altora sau ale colectivității. Astfel este bine de știut că aceste teorii își au aspectul pozitiv, iar în timpul actual sunt mult mai desfășurate și ipotetizate decât au fost în trecut. Iar teoria Oglinda rămâne o explorare psihologică benefică a sinelui. Autoarea Lise Bourbeau susține- “Conform legilor iubirii, nu ai dreptul să întorci oglinda spre o altă persoană. Fiecare persoană trebuie să folosească metoda oglinzii așa cum dorește și când vrea ea, dar numai pentru ea și niciodată pentru ceilalți.

 

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: