Sări la conţinut

Citind-o pe Kristin Hannah. Cartea ”Privighetoarea”

  Kristin Hannah (născută la 25 septembrie 1960) este un scriitor american, care a câștigat numeroase premii, printre care și Inima de Aur, Maggie și premiul National Reader’s Choice din 1996. Este unul dintre cei mai buni autori premiați și cel mai bine vândut, cu peste 20 de romane, inclusiv blockbuster-ul internațional, The Nightingale, Winter Garden, Night Road și Firefly Lane.

Romanul ei, The Nightingale, a fost publicat în 43 de limbi și este în prezent în producția de film la TriStar Pictures, care a inclus și romanul său, The Great Alone. Romanul ei, Home Front, a fost selectat pentru film de 1492 Films (produs de The Oscar nominalizat The Help) cu Chris Columbus atașat direct.

După nenumărate recomandări am citit și eu una din cărțile autoarei și mai exact am început cu opera ”Privighetoarea”. Cartea m-a absorbit în totalitate.

1072113.jpg

Recunosc că am o sensibilitate aparte față de acest tipaj de lectură și acțiune, deoarece sunt bântuită cu gândul ”cum au rezistat, cum au reușit să treacă peste, cum?”

O scurtă descriere a cărții: Acțiune începe cu anul 1995 atunci când Vianne e nevoită să se mute din casa în care și-a petrecut ultimii cincizeci de ani. Trăiește cu senzația vieții neterminate sau mai bine zis nemărturisite, conform căreia de trecut nu scapi niciodată, amintirile închise într-un cufăr ies la iveală cu ocazia mutării, prilej cu care se trage cortina peste ani și se deapănă astfel firul istorisirilor sale, ca într-un final să fie cunoscute chiar și de fiul acesteia.

Războiul schimbă oameni.

Îi voi spune, în sfârşit, fiului meu povestea vieţii mele. Amintirile vor fi dureroase, dar voi avea si momente de bucurie.

-O să-mi dezvălui totul?

-Aproape totul, îi zâmbesc eu. O franţuzoaică trebuie să aibă mereu secretele ei.

  Deci, să încep cu începutul. Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas-bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța… Și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați.

Isabelle Rossignol, sora Viannei este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Și iarăși e dată afara de la încă o școală de fete și ia drumul spre Paris încercând pentru a nu știu câta oară să câștige afecțiunea tatălui ei, dar fără prea mari rezultate. Acesta o trimite spre Carriveau la sora mai mare dorind în felul propriu să o protejeze de ororile familiare ale războiului, pe care încă și le amintește și s-o ajute pe aceasta să treacă peste înrolarea soțului acesteia.

Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întâlnește pe Gaëtan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește. Pe lângă bombardamentele și morții ce îi vede ea descoperă un sentiment nou pentru ea-iubirea. Dar cum poți visa la așa ceva în timp de război?

Ce mai era dragostea când o puneai lângă război?

Realiză că peisajul sufletului unei femei se poate schimba la fel de rapid precum o lume în război.

Parcă nu a fost deajuns doar războiul, în casa familiei Mauriac se stabilește un căpitan neamț, oroare și frică, rușine și incomoditate. Vianne, fiica sa și Isabella au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul. Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață.

Totul e noi încercări, momente grele de supraviețuire, clipe de groază, de frici și repulsie. Pierderi sufletești, și prietenești, clipe de declin și panică. Rând cu rând descoperi un război al femeilor, o luptă pe care au dus-o singure cu copii pe brațe, înconjurate de ”gloate” de nemți nemiloși.

Se pare că sunt norocoasă să fiu femeie. Cum se făcea că nemții încă nu realizaseră până în acel moment, adică octombrie 1941, că Franța devenise o țară de femei?

(…) știu ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie. Noi, oamenii, rămânem.

Orice v-aș spune eu nu ar fi de ajuns.
Transformarea surorilor pe durata războiului a fost uluitoare. Isabelle devine o femeie matură, un om care riscă totul pentru cauzele în care crede. Vianne nu se mai recunoaște.

– Bărbații spun povești…Dar femeile acționează. Pentru noi, a fost un război din umbră. N-au existat parade pentru femei atunci când războiul s-a sfârșit, nici medalii, nici menționări în manualele de istorie. În război, am făcut ce trebuia să facem și, când războiul s-a terminat ne-am cusut viețile la loc și am pornit mai departe.

Probabil vă întrebați cine este Privighetoarea, cea care riscă tot pentru a se simţi utilă în război şi devine o mare eroină. Cea care trăiește periculos, nimic nu o sperie și pune interesul națiunii mai presus de interesul personal. Consider că acestă dilemă să o descoperiți singuri.

-Ah, o privighetoare.

Ea ridică din umeri. Nu era nici pe departe o remarcă neobișnuită. Numele ei de familie însemna ”privighetoare”.

Privighetoarea” e o carte minunată și aș putea să vă spun mult, mult, mai mult dar prefer să vă stârnesc curiozitatea doar prin intermediul entuziasmului meu și să vă las pe voi să o descoperii!

Lectură plăcută!

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: