Sări la conţinut

Cine nu este cu mine, e împotriva mea…..

Cred că nu ați auzit pentru prima dată expresia ”Cine nu este cu mine, e împotriva mea”, și vă asigur a devenit un trend actual să ne limităm la tot ce ne e convenabil și egoist. De ce oare?

De ce oare ne limităm în gândire într-o lume nelimitată în posibilități și oferte, mi-am spus în una din zile când am înțeles că eu tot ”fug” de cei ce m-ar completa, m-ar face să văd lumea cu alți ochi. De ce să ne asundem de oamenii care ne fascinează prin libertatea în gândire pe care o au?

Am înțeles că în mintea noastră nu mai există decât alb şi negru. Nici o urmă de culoare, nicio cale de mijloc, nicio posibilitate de dialog şi logică. Ori spui ca mine ori…. Din păcate acest ori, duce de cele mai multe ori la incoerență, la brutalizări, la eșec. Suntem de necontrolat când vrem să ne demonstrăm adevărul- ”adevărul nostru”, și dacă cineva nu ni-l împărtășește suntem gata să atacăm, să fim chiar violenți, pentru a demonstra corectitudinea care poate fi nu atât de efectivă. Și aici se începe cu calificative…..

Cât de mult îi judecăm pe cei care sunt diferiți de noi, cât de ușor catalogăm unele persoane doar prin simplu fapt că sunt ”altfel”, și ciudat lucru, nu ne întrebăm pe noi înșine- poate ei sunt mai buni decât noi….? De unde am căpătat aceste convingeri rigide și neargumentate?

Inițial ne-au fost insuflate prin educația din familie apoi mediu și-a pus amprenta asupra felului nostru de a relaționa. Am crescut cu un mod de a privi lucrurile, influențați de părinți și modelați de experiențele timpurii. Când am crescut, ne-am format o anumită credință personală și am început să susținem cu tărie că ceea ce se află în câmpul nostru vizual este realitatea universală, adevărul absolut și cine nu împărtășă aceeași normă e un ”intrus”.

De ce nu încercăm să fim mai cooperanți cu lumea, cu oamenii luminați, cu cei ce nu se tem să vorbească deschis? De ce acceptăm singurătatea în detrimentul unei comunicări libere?

Am ajuns pustiiți de bun simț și umpluți de prea mult sine, am ajus să ne ridicăm bariere la orice încercare nouă, am ajuns să sabotăm orice intervenție din partea altora, un sfat îl considerăm o mișcare de a ne dezechilibra, un ajutor din partea celorlalți îl luăm drept o slăbiciune a noastră, o părere ce nu ne convine o vedem drept o armă îndreptate împotriva noastră, și sincer nu înțeleg- de ce?

Mulți ar zice- ”așa au venit timpurile”, doar oare nu au fost și vremuri mai grele?, dar oare în istorie nu s-au relatat atâtea și totuși oamenii au fost pentru oameni- în schimb acum ne întoarcem unii împotriva altora…………..

Și totuși ce ar însemna- „cine nu e cu mine e împotriva mea”?, după mine un clișeu….o scuză ieftină de a nu fi pentru și împreună cu oamenii, de a nu accepta diversitatea și unicitatea individualității. Credeți-mă diversitatea este frumoasă.

Diversitatea face lumea aceasta străveche mereu nouă și interesantă.

Diversitatea naște artă, poezie, proză, teatru. Diversitatea naște genii.

Aș celebra unicitatea din fiecare om, cultură sau națiune. Admir fiecare om diferit de mine și refuz să mai cred că cine nu este cu mine, e împotriva mea. Chiar nu o voi face! Refuz să accept limitele intelectuale, culturare, sociale, etc. suntem așa cum suntem și acest fapt e fenomenal!

Trebuie să primim cu brațele deschise modul individual al nostru de a fi unici și variați și nu în ultimul rând ar trebuie să ne bucurăm de pluritate, salutând beneficiile ei, crescându-ne toleranța la părerile diferite ale celorlalți, îmbrățișându-i cu toată inima, fără a ține seamă de diferențele dintre noi.

Osho susține: A cunoaşte întreaga lume nu este nimic în comparaţie cu faptul de a cunoaşte misterul interior al fiinţei tale. Însăşi ideea de a compara este în întregime falsă. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai există nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal dacă indivizii ar fi fost asemănători. Dar nu sunt. Nici măcar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil să găseşti o altă fiinţă care să fie exact că tine. Noi comparăm, deci, fiinţe unice şi de aici provin toate problemele.

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: