Sări la conţinut

Despre cognițiile iraționale!

Sintagma „cogniții ira­țio­nale” se referă la convingeri, valori și credințe care nu au suport logic și care produc diverse emoții și comportamente dis­funcționale, pentru individ în primul rând și apoi pentru cei care îl înconjoară.

Analizele de psihologie evoluţionistă (vezi Pelusi, 2003) arată că cogniţiile iraţionale sunt rezultatul unui proces de evoluţie. Aceasta nu înseamnă însă că ele sunt adaptative şi astăzi. Timp de zeci de mii de ani, specia noastră s-a adaptat la un mediu şi la sarcini relativ simple şi bine definite (ex. a găsi hrană, adăpost şi a procrea).

Teoria implementaţională răspunde la întrebarea: cum sunt reprezentaţiile şi algoritmii rezolvaţi din punct de vedere psihologic. De exemplu: ce se întamplă în creierul uman atunci când sunt activate cogniţiile raţionale/iraţionale.

În acest sens, cercetările curente din psihologie, sunt focusate pe noi metode de evaluare a cogniţiilor raţionale/iraţionale, o mai bună înţelegere a rolului lor în gândire, afectivitate şi comportament.

  Cogniţia iraţională generală centrală este gândirea inflexibilă, absolutistă, din care derivă alte trei cogniţii iraţionale generale intermediare: catastrofarea, lipsa de toleranţă la frustrare şi evaluarea globală. Psihologul Ellis (1962) –le structurează similar-  cogniţii raţionale (non-catastrofarea, toleranţa la frustrare, evaluarea contextuală) şi cogniţii iraţionale (absolutismul, catastrofarea, toleranţa scăzută la frustrare, evaluarea globală), care aplicate diverselor conţinuturi pot genera structuri cognitive evaluative sau gânduri automate.

Gândirea inflexibilă, absolutistă are la bază acel trebuie absolutist („trebuie cu necesitate”) – „Trebuie să iau 10 la examen”. Alternativa la acest tip de formulare este formularea scopurilor în termeni preferenţiali – „Mi-aş dori/prefer să iau 10 la examen, însă pot să accept dacă nu se întâmplă acest lucru”.
Catastrofarea se referă la evaluarea evenimentului negativ ca fiind cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva. Procesul raţional este de a evalua evenimentul pe un continuum, oricât de rău este ceea ce ni s-a întâmplat nu putem spune că este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla.

Cogniția irațională de tipul „trebuie” este foarte des întâlnită în prezent, și se referă la convingerea că oamenii trebuie să se poar­te într-un anumit mod, eveni­mentele trebuie să se desfă­șoa­re într-un anumit fel și alte situații ce au în centru convingerea că „trebuie” ca oamenii și evenimentele să urmeze cursul dictat de convingerea mea.

Gândurile iraționale pot fi schimbate prin tehnici de restructurare cognitivă logice, adică cunoștințele validate sunt doar cele logic consistente și prin raționamentul deductiv care pornește de la adevăruri universale.

  1. Tehnicile empirice sunt cele care corespund realității obiective, prin explorarea dovezilor care susțin cognițiile.
  2. Tehnicile pragmatice analizează criteriul importanței gândurilor și fac analiza cost-beneficiu a convingerilor iraționale.
  3. Tehnica imageriei emotive cuprinde expunerea in vitro la diverse situații și experiențierea emoțiilor negative funcționale și disfuncționale.

Mai există tehnici metaforice (cântece, povești), umoristice, ironice, spirituale, de meditație, alături de experimente comportamentale și tehnici adiționale ca jocul, desenul și dansul.
Elementul-cheie în conștien­tizarea gândurilor irațio­nale este disputarea lor și explicarea diferenței dintre „a prefera” și a avea neapărată nevoie, dintre „aș prefera să…” și „trebuie neapărat să…”, utilizarea scalei catastrofelor și conștientizarea că nimeni nu este perfect și nu este necesar să corespundă setului nostru de norme, credințe sau valori.

Exemplu de erori cognitive :

1. Gândirea de tip ” Totul sau Nimic” , Gândirea polarizată de tip “ alb sau negru” este rigidă, lipsită de nuanțe și flexibilitate: atunci când faci raționamente sau plasezi experiențe legate de tine însuți sau de ceilalți în două categorii care se exclud una pe alta. Gândești în termeni de eșec total sau succes complet, de bine sau rău, o situație este albă sau neagră, fără a lua în calcul alte variante posibile.

2. Gândirea de tip ”Catastrofal”: atunci când anticipi că se va produce o catastrofă, că se va întâmpla o nenorocire, gândești că viitorul e sumbru, ceea ce duce la stări emoționale de anxietate, teamă și la comportamente de izolare, de evitare, prin care crezi că eviți producerea catastrofei, insa nu este deloc asa

3. Gândirea de tip „Minimalizarea semnificației propriilor rezultate pozitive”: Minimalizarea experiențelor pozitive, a situațiilor în care reușești: atunci când atribui succesele tale unor factori externi ca de ex norocul și reduci valoarea contribuției și a meritelor proprii.. chiar dacă în mare parte ai muncit pentru acel rezultat. Cu alte cuvinte treci cu vederea când obții rezultate bune și ratezi întărirea imaginii proprii ca persoană de valoare, ceea ce ți-ar da o mai mare încredere în tine și o stare de bine.

4. Gândirea de tip „exagerat” prin care exagerezi efectele unui eveniment, situații, stimuli interni sau externi.

5. Gândirea prin prisma emoțiilor: atunci când, deși în mod rațional ai dovada unor rezultate proprii pozitive te simți totuși nesatisfacut conform ”senzației” pe care o ai, emoției pe care o simți. Deși recunoști că sigur ai avut și progrese totuși ai senzația că nu ai reușit, și această emoție devine dominantă.

6. Gândirea prin etichetarea proprie și a celorlalți: atunci când pui o etichetă asupra ta însuți sau a celorlalți fără a lua în considerare faptele și dovezile. Din nou îți profilezi gândirea pe funcționarea de tip „automat” care este eronată! A reflecta asupra faptelor, a căuta dovezi și argumente conferă flexibilitate gândirii și dezvoltă capacitatea de judecată.

7. Gândirea prin filtrarea mentală așa numita ignorare a evidențelor: atunci când tragi o concluzie fără a lua în considerare nici cea mai mică informație care există. Poți fi conștient că informația există dar o ignori sau elimini numai pentru ca concluzia să se potrivească cu perpectiva ta de gândire asupra situației.

8. Gândirea prin suprageneralizare: atunci când extinzi eșecul unor evenimente nereușite dar izolate asupra întregii tale vieți.

9. Gândirea prin asumarea responsabilității și a vinei: atunci când îți atribui cauzele unui eveniment negativ extern deși nu există dovezi că ai contribuit la evenimentul negativ.
Îți asumi responsabilitatea pentru fapte negative sau consecințe negative fără a exista dovezi sau în prezența unor dovezi cum că nu ai avut nici o contribuție la evenimentul negativ.

10. Gândirea de tip „anticipativ”: atunci când te întrebi „Și dacă se întâmplă ….” înainte de producerea evenimentului.

11. Gândirea de tip „comparativ”: atunci când te compari cu alte persoane și-ți fixezi standarde nerealiste.

12. Gândirea de tip „imperativ”: atunci când îți propui să realizezi anumite lucruri și accepți numai un rezultat pozitiv, un altfel de rezultat fiind de neconceput pentru tine.

13. Gândirea de tip „citirea minții cuiva”: atunci când presupui că știi ceea ce alții gândesc fără a avea cea mai mică dovadă.

14. Gândirea prin atribuirea culpei pentru pentru probleme tale altcuiva: atunci când dai vina pe altă persoană pentru stările tale emoționale negative

15. Gândirea prin focus pe trecut și pe exprimarea regretului legat de trecut: atunci când te centrezi pe trecut cu gandul „Aș fi putut obține un post mai bun” în loc să faci ceva la momentul prezent ca să reușești.

16. Gândirea centrată numai pe aspecte negative: atunci când te centrezi numai pe caracteristicile negative ale unei persoane sau situații fără a intui cel puțin prezența unor lucruri pozitive legate de persoana sau situația respectivă.

Concluzie:  Cogniţiile joacă un rol foarte important în generarea unei psihopatologii. Ele pot avea consecinţe negative asupra emoţiilor, asupra comportamentului, cât şi la nivel psihofiziologic. A gândi în termeni absolutişti, catastrofali etc. nu aduce nici un beneficiu nimănui, nici ţie ca individ, nici celor din jur. Din acest motiv este mai mult decât necesar să ne identificăm şi să ne schimbăm cogniţiile disfuncţionale, lucru care poate fi posibil în cadru terapiei, prin intermediul diferitelor tehnici cognitive mânuite cu foarte multă abilitate de către terapeut. În producerea schimbării se pune accentul pe ceea ce este logic, empiric şi pragmatic, anihilând, în acest fel, mult mai uşor, rezistenţa pacientului.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: