Sări la conţinut

Curiozități fascinante despre creierul uman!

Neuroștiința se află, încă, la început, însă lucrurile evoluează într-un ritm rapid. Cercetătorii cred că, în acest moment, sunt mai multe lucruri pe care nu le știu despre creier decât pe care le cunosc. Am adunat o serie de curiozități cunoscute sau mai puțin cu privire la creierul uman și tainele acestuia. Eu am rămas impresionată de câte descoperiri am făcut:

  1. În fiecare secundă în creier au loc peste 100.000 de reacții chimice.
  2. Un creier tipic constituie doar 2% din greutatea totală a corpului nostru, dar foloseşte 20% din consumul total de energie şi oxigen.
  3. Creșterea creierului se oprește în jurul vârstei de 15 ani.
  4. În general, creierul bărbaților este cu 10% mai mare decât al femeilor, chiar și când se ia în calcul mărimea corpului.
  5. Studiile au arătat că dimensiunea creierului femeilor însărcinate se micșorează ușor și revine la dimensiunea normală după șase luni.
  6. În creierul nostru există și niște neuroni speciali care au fost denumiți „neuroni oglindă”. Despre existența lor nu am știut nimic până în anul 1990, dar acum comuinitatea științifică este de părere că aceștia sunt responsabili pentru capacitățile noastre empatice. De exemplu, dacă cineva se rănește într-o anume parte a corpului, aceeași zonă a durerii din creier se va aprinde și la tine, provocându-ți senzația de empatie. Tu înțelegi astfel durerea celuilalt.
  7. Partea stângă a creierului (emisfera stângă) controlează partea dreaptă a corpului tău; iar partea dreaptă (emisfera dreaptă) controlează partea stângă a corpului.
  8. Nouăzeci de minute de transpiraţie pot micşora temporar creierul la fel de mult ca un an de îmbătrânire.
  9. Când suntem treji, creierul nostru generează între 10 și 23 de watti, adică destul de multă energie pentru a aprinde un bec.
  10. Vechia credintță că ne folosim doar 10% din creier nu este adevărată. Fiecare parte a creierului nostru are o funcție identificată.
  11. De câte ori clipim, creierul nostru menține lucrurile luminate, astfel încât să nu vedem totul negru, în momentul clipirii. Și facem acest gest inconștient de aproximativ 20.000 de ori pe zi.
  12. Să râzi la o glumă bună este o activitate care solicită activitatea creierului, în 5 zone diferite.
  13. Pierdem aproximativ 85.000 de neuroni în fiecare zi. Din fericire, aceasta pierdere trece neobservată. Chiar și după trei ani, pierderea însumează cam 1% din total.
  14.  De foarte multe ori, creierul nostru ne păcălește. Ne face să percepem lucrurile mult diferit de realitate. Iluzioniștii și magicienii se joacă chiar cu această caracteristică a creierului; el ne face să vedem uneori realitatea în moduri foarte interesante.
  15. Se crede că, în medie creierul generează aproximativ 50 000 de gânduri pe zi. Este îngrijorător faptul că, la majoritatea oamenilor 70% din aceste gânduri sunt negative.
  16.  Citirea cu voce tare şi comunicarea frecventă cu copilul mic, promovează dezvoltarea creierului lui.
  17. Creierul omului de Neandertal a fost cu 10% mai mare decât a unui homo sapiens.
  18. Creierele noastre devin tot mai mici. De-a lungul ultimilor 10-20 000 de ani mărimea medie a creierului uman a scăzut cu o dimensiune egală cu cea a unei mingi de tenis.
  19. Oamenii nu devin mai inteligenți. Din epoca victoriană media IQ-ului a scăzut cu 1.6 puncte la fiecare 10 ani.
  20.  În cazuri extreme, pentru a soluţiona problema lipsei de hrană, celule creierului se canibalizează pe ele însuşi ca o ultimă sursă de energie. Deci, dieta, în modul cel mai direct, poate forţa creierul să se mănânce pe el însuşi.
  21.  Memoriile sunt revoltător de nestatornice. Emoţiile, motivaţia, indicaţiile, contextul şi frecvenţa de utilizare, pot toate afecta precizia a ceea ce voi memoraţi.
  22. Memoriile noastre funcţionează mai degrabă precum ascultarea unei improvizaţii live de jazz,  decât ca o înregistrare digitală.
  23. Uneori, o jumătate de creier este la fel de bună ca una întregă. Atunci când chirurgii efectuează o emisferoctomie (en), ei elimină sau dezactivează o jumătate a creierului pentru a opri convulsiile. Uimitor, aceasta nu are nici un efect asupra personalităţii sau memoriei pacienţilor.
  24.  Creierul vostru din cap nu este unicul creier. Este un “al doilea creier”, în intestine voastre, care conţine 100 000 de neuroni. Flora intestinală este responsabilă pentru producerea a peste 30 de neurotransmiţători, inclusiv “molecula fericirii” serotonina.
  25.  Multitasking-ul îți scade productivitatea. Când faci mai multe lucruri deodată, creierul trece rapid de la o sarcină la alta, ceea ce înseamnă o scădere a atenției, performanței și memoriei pe termen scurt.
  26. Creierul uman este, de obicei, comparat cu tehnologiile cele mai avansate. A fost comparat pe rând cu un ceas, cu un computer și, în prezent, cu internetul.
  27. Se crede că nu există o limită în ceea ce privește capacitatea de stocare a creierului.
  28. Creierul uman nu încetează niciodată să funcționeze, ba mai mult, în timpul nopții, activitatea creierului este mai ridicată decât cea din timpul zilei.
  29. Neocortexul este partea din creier care se ocupă cu limbajul și cu conștiința, aceasta ocupând circa 76% din creierul uman.
  30. Știați că munca intelectuală nu obosește creierul? Ei bine,oboseala apare din cauza emoțiilor noastre. Compoziția sângelui care trece prin creier când e activ nu se schimbă.

Notă: Învață să-ți stimulezi creierul!
Yokimura Nakamatsa, un inventator japonez, ne sugerează să stimulăm creierul, când face descoperiri și invenții (deține peste- 2000 de invenții), ascultă simfonia a IX-a de Beethoven, înainte de a începe un nou proiect; el activează astfel partea dreaptă a creierului, folosind-o apoi pe cea stângă. După spusele lui ”este indicat să folosim ambele părți ale creierului în mod egal.”

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: