Sări la conţinut

Dezvoltarea psihosexuală. Din experiența lui Freud.

Primii 5 ani de viață sunt definitorii pentru structurarea personalității. Se pare că multe din nevrozele dezvoltate de adulți își găsesc rădăcinile aici. Sigmund Freud este doar unul dintre psihologii care de-a lungul timpului au accentuat acest lucru…

Teoria lui Freud încearcă să explice cum ne formăm identitatea sexuală, atitudinile față de comportamentul sexual și reacțiile noastre emoționale față de sex. El credea că dezvoltarea sexuală este mai mult psihologică decât de natură biologică. După Freud dacă un copil nu reușește (adică dacă trebuințele sale nu sunt satisfăcute sau, din contra, sunt satisfăcute în mod excesiv), el va consuma rezerve foarte mari de energie psihică în stadiul actual și nu va mai avea îndeajuns pentru stadiul următor. Prin urmare, dezvoltarea lui emoțională și psihosocială se oprește aici, iar el va deveni un adult insuficient adaptat și nevrotic. De exemplu, un copil care experimentează multe frustrări în stadiul oral poate manifesta ca adult o preocupare constantă și compulsivă față de orice are legatură cu gura.

După Freud, dorința noastră sexuală ne face să cautăm plăcerea în diferite părți ale corpului, în timpul diferitelor stadii ale dezvoltării psihosexuale. Această dorință el a denumit-o libido, pe care-l folosim să experimentăm plăcerea în zonele erogene în timpul celor 5 stadii ale dezvoltării. Principalele zone erogene sunt gura, anusul și genitalele. Prin „sexual”, Freud înțelege orice activitate care produce plăcere și care, la copii, se manifestă neinhibat și natural: suptul, masturbarea, dorința de a-și arăta corpul său de a vedea corpul altora, excreția și retenția anală, legănatul, mușcatul.

Stadiile dezvoltării psihosexuale ale lui Freud:

Stadiul oral (de la nastere pana la 2 ani)
Acesta durează cam 2 ani, în timpul cărora copilul obține plăcere pe calea gurii – prin supt, mușcat și mestecatul diferitelor obiecte. În acest mod primitiv învață bebelușul să își iubească mama mai întâi: o iubește ca pe un obiect al plăcerii lui și în același timp este complet dependent de ea. De aceea, modul în care mama reacționează la cerințele și nevoile bebelușului va marca lumea acestuia: o lume sigură sau nesigură, mulțumitoare sau frustrantă, plăcuta ori nesatisfăcătoare, bună sau rea.

Stadiul anal de la 18 luni pina la 3 ani: 
Acesta ține 1 – 3 ani în timpul cărora sugarii obțin plăcere din menținerea sau eliminarea materiilor fecale. Acest stadiu coincide cu cel în care copiii sunt învățați la toaletă/ „mersul la oliță”. Aici pentru prima dată, micuțul observă că deține el singur controlul asupra a ceva.

Stadiul falic de la 3 la 6 ani vârsta: 
Dureaza 3 ani, în timpul cărora copilul preșcolar obține plăcere prin autostimularea falusului. La bărbați falus este penisul iar la femei este clitorisul. În această etapă organele genitale devin sursă principală de plăcere. Copiii încep să-şi atingă organele genitale şi să fie atraşi de părinţii de sex opus. Freud consideră că orientarea spre zona genitală se produce la nivel inconştient, copiii nefiind conştienţi de instinctele incestuoase. Acest stadiu se termină la vârsta de 6 ani.

Stadiul latent e de la 6 ani până la pubertate: 
Acesta se menține 6 ani, începe la vârsta de 6 ani și se termină la 12 – 13 ani, sau când începe pubertatea. În această perioadă interesul sexual este relativ inactiv. Dorinţa sexuală a fost reprimată prin rezolvarea conflictului Oedip şi Electra. Energia sexuală este reorientată prin procesul de sublimare şi convertită în interes faţă de şcoală, sporturi şi alte activităţi. Pentru a trece cu succes prin această etapă, copilul trebuie să-şi dezvolte un anumit grad de competenţă în aceste arii. Acum dorința sexuală a copilului este țintită spre părintele de sex opus. Totuși, deoarece acest tip de dorință sexuală este considerat a fi social innaceptabilă, copilul se simte vinovat și își represeaza dorințele la nivel inconștient. Dorința sexuală inconștientă pentru părinte este ceea ce Freud a numit complexul lui Oedip, inspirat din tragedia greacă „Regele Oedip”, în care Oedip își omoară tatăl și se însoară cu propria mamă. Pentru femei se foloseste termenul „complexul Electra”, o poveste similară cu „Regele Oedip”.

Stadiul genital începutul pubertății: 
Începe între vârstele de 11- 12 ani și continuă pe perioada vieții de adult. Pe masură ce începe pubertatea, represia exercitată înainte asupra libidoului se ridică, iar individul începe să devină conștient de sex și dorințele sale sexuale față de sexul opus. Dorința sexuală se modifică de la falus la un interes mai general față de sexul opus. Masturbarea devine frecventă ca urmare a apariţiei primelor orgasme. Interesul sexual şi romantic devin motive centrale. Freud credea că dezvoltarea sexuală este afectată negativ dacă există o excitare sau inhibiție exagerate asociate cu un anumit stadiu psihosexual. Acestea vor determina blocarea libidoului pe o anumită zonă erogenă. Astfel persoana va dezvolta unele probleme în viață, cum este supraalimentația, constipația, pedofilia, alcoolism, fetisism, disfuncție erectilă și imposibilitatea de a se bucura de sex.

Multe persoane nu sunt de acord cu această teorie și consideră că ele au fost suprapuse cu unele mai noi în consecința dezvoltării precoce atât a copilului cât și a apetitului distorsionat al vremii actuale. Adică, copii se dezvoltă accelerat, interesul pentru practicile sexuale nu mai este un tabu ceea ce era interzis sau neexplicat pe vremea lui Freud acum este pus la evidența copiilor din prezent.

Sfaturi pentru părinți:

-Este importantă inițierea și menținerea comunicării deschise cu copilul, inclusiv pe teme de sexualitate, în conformitate cu vârsta acestuia, copii trebuie informați adecvat vârstei, astfel o relaționare comunicativă dintre părinte-copil va duce la o dezvoltare eficientă a acestuia.

– Este bine de reținut că la vârste mici copiii nu au aceeași concepție despre sexualitate ca și adulții, astfel că a interveni sever în activitățile exploratorii ale copilului poate fi dăunător. Faceți explicații și argumentări potrivit vârstei.

– Este dăunător sănătății mentale a copilului să fie certat, criticat, ridiculizat, dat exemplu negativ sau pedepsit pentru acest tip de activitate sexuală, deoarece copilul nu o percepe ca un adult, pentru el e o noutate, explicații.

– Părintele trebuie să fie atent la manifestările sexuale ale copilului pentru a observa din timp eventualele semne ale unui abuz sau înclinații incorecte pentru al putea redirecționa corect.

– În perioada pubertății se recomandă ca părintele să fie deschis și să inițieze discuții cu copilul pe tema sexualității, să-i ofere informații potrivite dezvoltării acestuia.

– Dezvoltarea sexuală este importantă pentru sănătatea mintală a persoanei și acest lucru se învață treptat încă din copilărie. Primii pași îi face părintele. Atitudinea deschisă și sinceră a acestuia oferă copilului încredere și siguranță.

-Părintele trebuie să cunoască consecințele neimplicării în dezvoltarea copilului, și ele sunt o mulțime, trebuie să le conștientizăm.

Recomandare de carte: Pe lângă studiul perfect descris de marele psiholog Freud, Dr. Matheos Iosafat a descris într-o manieră actuală stadiile psihosexuale ale copilului în cartea sa ”Dezvoltarea psihosexuală a copilului și rolul părinților”, printr-o abordare psihanalitică. Depășind atât principiile psihanalitice ale școlii freudiene, cât și tentativele paralele din spațiul romano-catolic de a elabora o psihologie neo-școlastică, gândirea științifică modernă ajunge la concluzia că toate nivelele realității (fizice, chimice, biologice, psihologice, sociale și teologice) sunt deopotrivă importante, ca fiecare dimensiune a realității este accesibilă studiului într-un mod singular, în virtutea unor metode unice specifice fiecărei discipline în parte și ca limitele fiecăreia dintre ele nu trebuie amestecate pentru a se atinge o înțelegere deplină a existenței.

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: