Sări la conţinut

Citind-o pe Marie-Therese Cuny. Cartea ”Arsă de vie”.

Marie-Therese Cuny scriitoare, scenaristă, traducătoare și prezentatoare franceză, în colaborare cu Jacques Antoine și Pierre Bellemare. Ea povestește copilăria și adolescența ei într-o carte autobiografică „The Little Girl of Dar El Beida”, publicată în 1979.

Marie-Therese Cuny ia plăcut mereu să scrie, chiar dacă nu are nici o diplomă de studii și nici măcar bacalaureatul nu și l-a dat. A fost co-autoarea a mai bine de 50 de cărți și alte douăzeci de documente, dar numele ei apare foarte rar pe copertă. Preferă să lucreze cu necunoscuți mai degrabă decât cu celebrități. Datele ei bibliografice sunt greu de găsit, mereu păstrând anonimatul.

Am început aventura mea amară cu cartea ”Arsă de vie”, care în sensul direct mi-a atins cele mai sensibile emoții și mi-a ars sufletul.

IMG_20171106_101404.jpg

O carte răvășitoare, ce mi-a umplut capul cu o mulțime de întrebări la care îmi dau seama că nu voi avea un răspuns, o carte ce oglindește cruzimea unei lumi total necunoscută de mine. Niște demagogii tulburătoare de o bestialitate de nedescris.

Am trăit împreună cu Suad povestea ei teribil de dureroasă şi plină de ferocitate şi nedreptăţi…am fost tulburată de educația ei, și limitarea în gândire oferită de cercul ei de viață. E incredibilă de uimitoare viaţă şi tot ceea ce se întîmplă în ea, dar nu am crezut niciodată că poate fi atât de ” radicală” atitudinea față de o femeie.

O să încerc să redau câteva idei de bază a acestei cărți, din motiv mai mult, dureros,  deoarece povestea acestei copile care a îndurat atât de multe și care mi-a distrus o parte din viziunea mea pozitivă asupra atitudinii față de femei, am fost ruptă de realitate, am suferit odată cu ea.

Născută într-un sat din Cisiordania, Suad află repede că, în lumea tradiţională în care trăieşte ea, să fii fată este un blestem, o nenorocie, o povară( aici găsești imaginea despre drama de a te fi născut femeie într-o lume musulmană, unde o femeia valorează mai puțin decât o vacă sau decât o capră pentru că „nu aduc bani„). Băieţii merg la şcoală, fetele nu. O fată trebuie doar să muncească şi să-şi facă rugăciunile. Dacă iese cîtuşi de puţin din cuvîntul tatălui, va fi bătută fără milă. Umilită. Detestată.
La şaptesprezece ani, Souad se îndrăgosteşte de un bărbat despre care nu ştie mai nimic. Pentru că rămîne însărcinată şi îşi dezonorează astfel familia, cumnatul ei primeşte sarcina de a o pedepsi dîndu-i foc.  Aici, numai crima este din „onoare”. Mai mult moartă decât vie, a născut un băiat. Salvată de colaboratoarea unei fundaţii umanitare (Fundaţia SURGIR.), Souad ajunge să treacă prin multe încercări,  însă începe o nouă viaţă, dreptul la ceva bun. Aici pornenește intenția de a scrie acest roman autobigrafic pentru că îi este teamă ca nu cumva această violenţă să se transmită între generaţii. Astfel îşi va face cunoscută povestea cutremurătoare. Suad se hotărăște să vorbească…Se face auzită!

Fragmente din carte:

  • Să fie o nenorocire faptul că te-ai născut femeie?
  • ” Eu sunt o fată și o fată trebuie să meargă repede, cu capul plecat, privind în pământ. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a lungul drumului,  pentru că dacă ochiul ei l-ar întâlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o ” sharmuta ” ( târfă )  „
  •  ”Îmi mușc degetele, dar e prea târziu. N-am să-l mai văd niciodată. Storurile casei roz sunt trase, a fugit cu mașina ca un laș. Nu pot cere ajutorul nimănui”.
  • Îmi lovesc burta cu tot ce găsesc, pentru a curge sânge.”
  • ” Încep să alerg desculță prin grădină,  îmi dau pumni în cap, țip și îmi simt rochia care fâlfâie în spatele meu. Oare focul a cuprins și rochia? Simt miros de petrol și alerg, dar tivul rochiei mă împiedică să fac pași mari. Groza ma călăuzește – instinctiv – departe de curte „.
  • ” Eu mă ascund și acum, nu-mi spun numele, nu-mi pot arăta chipul. Nu pot decât să vorbesc, este singura armă care îmi mai rămâne”.
  • ,,Mamă, 

    … Mă gândesc la tine şi la curajul tău. Mulţumesc că ne dăruieşti această carte. Ea îmi va aduce şi mie curaj în viaţă. Te iubesc, mamă.

    Fiul tău, Maruan.” (fragment din scrisoarea lui Maruan)

Este greu să găseşti o carte mai dură ca asta, cu o lectură ce-ți provoacă frică, neputință și repugnă față de așa atitudini. Dar îţi dai seama că Pământul găzduieşte tot felul de cutume incredibile, invocate doar pentru a justifica bestialitatea ori setea de violenţă şi chiar nebunia. Aici femeile se nasc pentru a fi urâte. Carte în care descoperi deodată cruzimea oamenilor și mizeriile vieții.

O carte-document care șocheză și care ne zguduie din temelii existența. Suad devine cea care spune tuturor haosul zilnic prin care trec femeile musulmance, femei care sunt tratate mai rău decât sclavii, sau animalele. Sincer nu am cuvinte cum aș putea scrie sau reda emoțiile după lectură, e mai mult ură, dezgust și frică pentru femeile care încă trăiesc pe pielea lor aceste religii și învățări încă păstrate.

Notă: Ce să zic, la sigur că v-am trezit interes, măcar pentru a vedea cu ce se confruntă o parte din femei care se nasc sub așa dogme ciudat de crude și animalice. Cu siguranță lectura nu va fi una ușoară sau plăcută, e terifiantă și cutremurătoare, însă cartea merită toate aplauzele pentru curajul FEMEIEI musulmance care a îndurat atâtea!

1069762190_0.jpg

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: